Steffen Freund (51 de ani), unul dintre comentatorii partidei de la București ai meciului România-Germania, a lăudat prestația lui Florin Niță și a vorbit despre plecarea lui Vlad Chiricheș, în 2014, din Premier League.
România a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de Germania, în etapa a II-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
Fostul internațional german (21 de selecții între 1995 și 1998), acum analist tv, a fost în staff-ul tehnic al lui Tottenham Hotspur în perioada în care Chiricheș a jucat acolo, având câteva remarci la adresa acestuia.
„Florin Niță a fost cel mai bun om al partidei, fără el probabil ar fi fost un scor de 8-0 sau 8-1, pentru că și românii au avut câteva faze periculoase pe final. În privința lui Chiricheș pot spune că este un jucător care anticipează bine fazele, dar este foarte lent. Acesta este și motivul pentru care a părăsit Premier League”, a dezvăluit Freund în comentariul pe care l-a făcut pentru telespectatorii germani.
„Am plimbat mingea bine, chiar dacă uneori excesiv. Partea proastă e că vrem să intrăm cu balonul în poartă, ca brazilienii. Trebuie să tragem la poartă atunci când există situație iminentă de gol”, declara și Uli Hoeness, între cele două reprize, în studioul amenajat la KOln pentru această partidă.
„Românii, mai buni decât islandezii. Asta e clar. Trebuia să marcăm la ocaziile uriașe pe care le-am avut. Ne-am jucat și putea să ne coste pe final. Germania este totuși în grafic cu punctaj maxim”, a concluzionat, la finalul meciului, fosta glorie a fotbalului german.
Următoarea partidă a României va fi miercuri, de la ora 19.00, în Armenia.
În aceeaşi grupă, Armenia a învins, acasă, cu scorul de 2-0, Islanda, iar Macedonia de Nord pe Liechtenstein, tot pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (Bardhi ‘7, Trajkovski ’51, ’54, Elmas ’62, Nestorovski ’82).
Clasamentul grupei după două etape este următorul: 1. Germania – 6 puncte, 2. Armenia – 6 puncte, 3. Macedonia de Nord – 3 puncte, 4. România – 3 puncte, 5. Islanda – niciun punct, 6. Liechtenstein – niciun punct.
În prima etapă, România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, acasă, iar Germania a trecut, cu 3-0, tot pe teren propriu, de Islanda. Tot în prima etapă, Liechetnstein – Armenia, scor 0-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER